Lucca (atât oraşul, cât şi provincia) este o altă atracţie notabilă în apropiere de Pisa – fiind situată la nord est de capitala Provinciei Pisa – şi, în ciuda rivalităţii istorice dintre aceste două oraşe toscane, ceea ce în prezent au în comun se referă exact la moştenirile lor istorice şi arhitecturale, Pisa şi Lucca deopotrivă deţinându-şi partea cuvenită de valori de acest fel. Într-adevăr, Lucca a fost o prezenţă politică şi economică majoră în Europa, reuşind să concureze, de exemplu, cu Bizanţul în ceea ce priveşte comerţul cu mătase. Un alt motiv de mândrie extremă pentru Lucca este că acest oraş a fost al doilea cel mai mare oraş, după Veneţia, care să aibă constituţie republicană şi care a reuşit să îşi păstreze independenţa timp de secole. Astfel, grandoarea istoriei acestui oraş este imprimată în multele repere în care Lucca abundă. În primul rând, zidurile oraşului sau meterezele ce datează din secolul al XVI-lea reprezintă primul obiectiv ce atrage atenţia vizitatorilor datorită structurii lor impozante şi întrucât sunt complet şi perfect conservate. În prezent, acestea oferă o promenadă minunată sau un excelent traseu de parcurs cu bicicleta de-a lungul Lucca.

Vestigiile unui amfiteatru antic roman sunt încă vizibile astăzi, mai precis, în Piazza dell’Anfiteatro, dar Lucca deţine şi o mare varietate de edificii religioase, dintre care Catedrala St. Martin (numită şi Catedrala Lucca) are un inventar consistent pe care îl capitalizează, precum controversatul Volto Santo di Lucca (Faţa Sfântă) şi coloanele faţadei, şi ele explicate, în ceea ce priveşte faptul că fiecare este diferită de cealaltă, printr-o relatare legendară ce pare, pe de altă parte, a fi susţinută de fapte. Alte edificii religioase se referă la Biserica San Michele in Foro, Bazilica di San Frediano şi Biserica San Giorgio. Unele repere istorice notabile sunt reprezentate de Palatul Ducal, Palazzo Pfanner şi Vila Garzoni, însă şi Turnul cu Ceas (Torre delle Ore), Museo Nazionale Guingi, Museo e Pinacoteca Nazionale şi Grădina Botanică merită bifate dacă turistul ajunge în Lucca. Stimulente suplimentare pentru vizitarea oraşului – şi care, de altfel, este legat de Pisa de o extrem de solidă infrastructură rutieră şi feroviară şi de un sistem de transport public competent şi fiabil – se referă la faptul că oraşul este locul de naştere al lui Puccini şi locul în care Dante a trăit cât a stat în exil.