Palatul Regal din Pisa (Palazzo Reale) a fost construit la mijlocul secolului al XVI-lea (1555) la ordinul lui Cosimo I Medici, lucrările fiind supravegheate de arhitectul Baccio Bandinelli. Nenumărate figuri istorice au locuit sau au avut opriri ocazionale în acest palat în timpul deplasărilor lor în Europa, precum, evident, familia Medici, prinţesa Cristina Lorena şi Margherita d’Orleans, pentru a nu mai pomeni de Vittoria della Rovere, văduva lui Ferdinand II, Galileo Galilei şi Francesco Redi.

Se cunoaşte că şi casa de Savoia a trăit în acest palat care, de altfel, a fost reşedinţa preferată a tuturor Marilor Duci Toscani. Din punct de vedere arhitectural, clădirea este mai curând austeră, prezentând aproape nici un element decorativ, dar este, cu toate acestea, impresionantă prin dimensiunea şi sobrietatea sa. În zilele noastre, palatul găzduieşte Muzeul Palatului Regal (Museo Nazionale di Palazzo Reale) care merită vizitat în virtutea diverselor colecţii pe care le expune.

Nume:
Palatul Regal din Pisa
Adresă:
Antonio Pacinotti Lungarno 46, Pisa, Italia

Antonio Pacinotti Lungarno 46, Pisa, Italia

Sus